Iată poveștile noastre

În întreaga Europă, membrii comunității impreuna-in.eu se implică organizând și participând la evenimente și activități. Unii și-au spus părerea despre viitorul Europei, alții și-au îmbogățit abilitățile. Aceste experiențe au avut un impact în jurul lor și i-au ajutat și pe ei să se schimbe. Descoperă poveștile lor.

Selecție

Povești de succes impreuna-in.eu – oameni care aduc schimbarea: GERMANIA – Paula

De noi depinde dacă ne facem auzită vocea la urne!

Citește întreaga poveste About Povești de succes impreuna-in.eu – oameni care aduc schimbarea: GERMANIA – Paula

9 mărturii afișate din 18 mărturii în total

Natașa și-a luat angajamentul de a promova instituțiile europene și activitatea acestora

M-am alăturat comunității impreuna-in.eu după ce am participat la campania #DeDataAstaVotez. 

Chiar dacă sunt din altă țară, mă simt integrată ca parte a acestei comunități.

De când am început să fac voluntariat în cadrul impreuna-in.eu, am avut ocazia să particip la evenimente în cadrul cărora am putut să-i informez pe tineri  privind teme de interes la nivel european.

Liam consideră că obiectivele pot fi atinse dacă acționăm ca o comunitate.

Pentru mine, Europa înseamnă să acționăm împreună pentru a atinge obiective ce altfel par de neatins.

Europa ajunge în școli cu ajutorul Carolei și al altor prieteni ai comunității impreuna-in.eu

„Am devenit membră a comunității impreuna-in.eu după succesul de care s-a bucurat campania #DeDataAstaVotez.

Tinerii trebuie să aibă un cuvânt de spus

Ca tânără europeană și persoană care lucrează cu tinerii, mă simt responsabilă pentru viitorul Europei. Cred cu tărie că prin capacitarea tinerilor care au atitudinea, cunoștințele și competențele necesare pentru a lua parte la procesul decizional vom contribui la sustenabilitatea democrațiilor noastre și la promovarea unui sentiment de identitate comună. Din acest motiv m-am alăturat impreuna-in.eu, pentru a încuraja cetățenia activă și pentru a face parte dintr-o comunitate bazată pe valori comune și pe angajamentul reciproc de a promova proiectul european.

Aducem Uniunea Europeană mai aproape de regiuni

A face parte din comunitatea impreuna-in.eu înseamnă a face parte dintr-o comunitate care are un scop. De când m-am alăturat acesteia, în 2020, am avut ocazia de a organiza diferite întâlniri și de a aduce Uniunea Europeană mai aproape de Țara Bascilor (și invers!). Cu siguranță, cel mai bun lucru al acestei comunități este faptul că întâlnești oameni din alte orașe europene care au aceleași preocupări ca și tine.

Comunitatea impreuna-in.eu va juca un rol esențial în cadrul Anului european al tineretului

Am aflat de existența comunității impreuna-in.eu datorită rețelelor sociale. Mi s-a părut foarte atractiv modul în care sunt comunicate informațiile pe teme europene și m-am alăturat comunității impreuna-in.eu de îndată ce am descoperit-o.

Prietenii, întâlniri și implicare: aceasta este comunitatea impreuna-in.eu pentru Anton

Am decis să mă alătur comunității impreuna-in.eu deoarece aceasta făurește noi cetățeni, care se maturizează prin participarea la mediul instituțional nu dintr-o perspectivă ierarhică, ci ca o comunitate; o comunitate în care conceptul de reprezentare este legat de participare și angajament și nu este confundat cu democrația directă.

The future is our power

My name is Ali Rizai, I am 28 years old. I came to Sweden from Afghanistan as an unaccompanied minor in 2011, and I felt from the very beginning that unaccompanied minors should be able to play an active role in – and contribute to – the society. I got involved in an association (Salsal) which is active in the areas of culture and literature, social inclusion, integration and sport. Later I became its chair and after the election of 2022, I was elected by the Social Democratic party as a member of the cultural committee in the Uppsala municipality.